Ieri, 17 mai 2025, a avut loc prima ediție a competiției județene „Provocarea rațiunii”, desfășurată online, un eveniment inițiat de Colegiul Economic „Ion Ghica„ și dedicat dezvoltării gândirii critice și computaționale în rândul elevilor de liceu. Competiția a reunit 233 de elevi din 12 unități de învățământ din județul Dâmbovița, fiind un prim pas într-un demers educațional pe care ne propunem să îl continuăm și să îl extindem în anii ce urmează.
Într-o societate în care volumul informațiilor, ambiguitatea situațiilor și nevoia de luare rapidă a deciziilor sunt tot mai accentuate, astfel de inițiative devin esențiale pentru cultivarea discernământului, a gândirii autonome și a capacității de argumentare. Competiția Provocarea rațiunii a fost concepută ca un exercițiu complex de antrenare a acestor competențe, printr-un test riguros și echilibrat.
Testul de concurs a fost proiectat pentru două categorii distincte de vârstă (clasele IX-X și clasele XI-XII) și a cuprins câte 35 de întrebări, împărțite în 7 secțiuni tematice, fiecare stimulând un tip specific de raționament: Raționament Numeric (5 întrebări), Raționament Verbal (5 întrebări), Raționament Verbal – Analogii (5 întrebări), Verificarea Erorilor (5 întrebări), Raționament Logic (5 întrebări), Raționament pe baza unei Diagrame / Tabel (5 întrebări), Raționament Spațial (5 întrebări)
Mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul acordat: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Excelență Dâmbovița, Asociația Make a Move, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu„, Colegiul Național ”Constantin Carabella„ Târgoviște, Colegiul Național „Vladimir Streinu„ Gâești, Liceul „Voievodul Mircea„ din Târgoviște și Liceul „Ion Heliade Rădulescu„ din Târgoviște.
Ne dorim ca Provocarea rațiunii să devină o tradiție anuală în peisajul educațional, contribuind astfel la formarea unor tineri capabili să gândească clar, să argumenteze solid și să ia decizii raționale într-o lume tot mai complexă.
prof. Carmen Rădulescu, coordonator proiect
#ProvocareaRațiunii #GândireCritică #CompetențeComputaționale #EducațiePentruViitor #Make a Move
