Vineri, 3 iunie 2022, Colegiul Economic „Ion Ghica„ a fost, încă o dată, gazda Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat” 2022 – etapa județeană.

Deși pandemia a împiedicat o bună perioadă de timp desfășurarea competițiilor de debate și foarte mulți elevi nu au avut curaj să se prezinte la această etapă, câțiva curajoși și-au luat inima în dinți și s-au înscris la competiție, cu gândul că, un astfel de exercițiu nu poate fi decât un câștig. Și așa a și fost pentru cele patru echipe de începători și două echipe de avansați care, pe parcursul a două runde și trei finale, au reușit să ne convingă de virtuțile acestui sport.

Și, dacă e să vorbim de virtuți formative, atunci trebuie să amintim faptul că un meci de debate nu este o simplă luptă de idei, ci presupune un demers care este, în el însuși, formativ. Astfel, într-o primă etapă, elevii trebuie să facă o amplă cercetare pe internet, în bibliotecă sau pe teren asupra temei (care este, cel mai adesea, una de actualitate pe agenda publică națională sau globală). În urma cercetării, elevii trebuie să construiască argumente pe o structură destul de atractivă (S.E.X.I.) pe care apoi să le prioritizeze pe criterii care să le asigure victoria.

Deși anul acesta regulamentul a prevăzut o selecție individuală a elevilor care vor participa la etapa națională, trebuie să amintim, totuși, că Debate-ul este un sport de echipă, care presupune o bună comunicare și colaborare cu colegii tăi. Și, acest lucru se vede inclusiv în grila de evaluare care, pe lângă aspecte legate de conținut (structura logică a argumentării etc) sau de stil (livrarea discursului, atitudine, timbrul vocii, vorbirea liberă etc.) presupune și aspecte de strategie (managementul timpului, prioritizarea argumentelor etc). Ori, strategia presupune echipă și colaborare.

Moțiunile dezbătute la acestă etapă au fost:

pentru începători:

  1. Acest parlament crede că transportul public în comunitățile urbane ar reduce semnificativ poluarea.
  2. Acest parlament crede că, în învățământul liceal, ponderea disciplinelor umaniste ar trebui să fie superioară celei a disciplinelor exacte.
Iosif Elena Daniela, Colegiul Național Constantin Carabella” Târgoviște
Mastacan David, Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Pucioasa
Rotaru Diana Maria, Colegiul Național Constantin Carabella” Târgoviște

pentru avansați:

  1. Acest parlament crede că, în situațiile de criză, cenzurarea de către stat a mesajelor din mediul online este justificată. 
  2. Pentru proba la alegere a examenului de bacalaureat, acest Parlament ar oferi elevilor posibilitatea de a opta pentru orice disciplină studiată pe parcursul celor 4 ani de liceu.

Îi felicităm pe toți participanții și, bineînțeles, pe premianții acestei etape:

Începători:

  • DBI1 – Colegiul Național „Constantin Carabella„ – Locul I
  • DBI4 – Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu„ Târgoviște – Locul II
  • DBI3 – Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Pucioasa – Locul III

Calificați la etapa națională:

  • Iosif Elena Daniela, Colegiul Național Constantin Carabella” Târgoviște
  • Mastacan David, Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Pucioasa
  • Rotaru Diana Maria, Colegiul Național Constantin Carabella” Târgoviște

Avansați

  • DBA2 – Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu„ Târgoviște – Locul I
  • DBA1 – Colegiul Național „Nicolae Titulescu„ Pucioasa – Locul II

Calificați la etapa națională:

  • Bădeanu Ioana Alexia, Colegiul Național „Nicolae Titulescu„ Pucioasa
  • Stănescu Radu, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu„ Târgoviște
  • Erculescu Sara, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște

Felicitările merg, în același timp și către voluntarii CEIGT care, chiar dacă nu au participat la competiție, au făcut posibilă această competiție: Anton Alexandra (XI A), Costanzo Isabella Joana (XI A), Camen Florin Paul (IX A), Duță Ana Maria (XI-a E), Istrate Bianca Elena (XI A), Mihălachioiu Maria Alexandra (XI-a E), Mocanu Miruna Ioana (X G), Petrescu Răzvan Mihai (XI A), Popescu Andrada Maria (XI F), Răcaru Melisa Georgiana (XI F), Tîlvan  Alexandra Emilia (IX A), Udrea  Eric Andrei (XI A).