Ieri, pe data de 17 aprilie 2024, Colegiul Economic a fost gazda unei importante întâlniri transnaționale în cadrul proiectului GIVE – Guvernanță pentru Excelența Formării Profesionale bazată pe Incluziune. Această întâlnire a adunat participanți din organizațiile partenere din mai multe țări:
- Cometa Formazione (Italia)
- Centro San Viator (Spania)
- MCAST (Malta College of Arts, Science and Technology – Malta)
- OMNIA (Finlanda)
- Universitatea din București (România)
- Universitatea HAMK (Finlanda)

Ne-am bucurat să prezentăm aspecte importante din activitatea colegiului și, mai ales, bune practici în domeniul incluziunii, care reprezintă, pentru Colegiul Economic, principiul care ghidează, practic, toate acțiunile noastre.
Evenimentul a fost deschis în prezența inspectorului școlar general, doamna prof. Adriana Tudose, a directorului adjunct al școlii, prof. Valentin Păunescu și a fost moderat pe parcursul a trei ore de prof. Carmen Rădulescu, prof. Elena Șerb și prof. Elena Ion.



Evenimentul a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru schimbul de idei și bune practici în domeniul formării profesionale și al incluziunii. De asemenea, a prilejuit interacțiunea oaspeților cu elevii și profesorii școlii, în cadrul expoziției firmelor de exercițiu, realizată pe holurile școlii.












Proiectul GIVE este finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului European Erasmus+ pentru Centrele de Excelență pentru Formarea Profesională (CoVE). Proiectul GIVE are ca obiectiv realizarea unei platforme europene dedicate analizei, dezvoltării și diseminării practicilor și instrumentelor atât în domeniul pedagogiilor inovative și incluzive, cât și al guvernanței sistemice în cazul unui sistem de formare profesională inițială și continuă (VET) a cărui excelență are între priorități incluziunea cursanților care aparțin grupurilor dezavantajate (persoane cu dizabilități, persoane cu nivel de calificare scăzut, persoane cu istoric de abandon școlar, persoane cu deficiențe de învățare, etc.).
