În perioada 11-15 decembrie 2022 a avut loc la Bad Kreutznach, în Germania, cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului YoungstEUrs – Prezenting hotspots for teens. La întâlnire au participat din partea colegiului nostru elevele: Ana-Maria NAE, Mara Lupașcu, Raluca Andreea Vass (cls. a 9-a B), Alexandra Tîlvan (cls.a 10-a A), Daria Aldea (cls. a 9-a A), Daria Iacob (cls.a 11-a A) și profesorii Carmen Rădulescu, Eugenia Zamfir și Dana Pătrașcu.

Și, pentru că scopul proiectului este de a-i ajuta pe elevi să cunoască realitatea economică a țărilor partenere, precum și obiceiurile de consum specifice acestora, fiecare țară a pregătit un video de prezentare a obiectivelor locale reprezentative pentru practicarea sportului sau pentru alimentație și entertainment, cu tema: Selfie spots – Sports and Food. Vă prezentăm, mai jos, filmul realizat de echipa noastră, pentru care, informațiile prezentate au fost un bun prilej de a îmbina cunoștințele cu voia-bună și spiritul Crăciunului.

Ajunși la Bad Kreutznach am fost întâmpinați cu căldură de gazdele noastre, pentru care iarna poate fi un anotimp al frigului și solitudinii sau poate fi un anotimp al prieteniei și al poveștilor împărtășite la gura-sobei. Pe poveste au fost bazate și activitățile organizate de gazde. Astfel, prima zi a fost dedicată prezentărilor de grup și activităților de intercunoaștere care au avut loc atât în școala gazdă cât și în Bad Kreutznach, ocazie pentru elevi de a cunoaște câteva dintre locurile pe care gazdele le frecventează pentru a se destinde și a socializa.

Ziua a doua a prilejuit a o vizită pe valea Rinului, Rudesheim fiind una dintre zonele preferate de localnici (dar nu numai pentru ei, zona fiind vizitată de turiști din toată Europa) pentru drumeții și sporturi de teren. Zona te încântă prin peisajul incredibil oferit de dealurile îmbrăcate în straie viticole, printre care se strecoară majestic Rinul, încărcat de poveștile și gloria atâtor generații și care a devenit un simbol pentru Germani.

Ultima zi era dedicată vizitării Târgului de Crăciun din Frankfurt pe Main dar, pentru că tehnologia ne-a jucat feste, am ajuns, în final, la Mainz. Acest lucru nu ne-a împiedicat, însă, de a gusta preparatele tradiționale oferite generos de comercianții locali și de a intra în spiritul cumpărăturilor ce îi cuprinde pe oameni atunci când se apropie sărbătorile (în special, sărbătorile de Crăciun).

A fost minunat să cunoaștem modul în care țările partenere și, în special, Germania, abordează comerțul în preajma sărbătorilor. Unele obiceiuri țin de specificul local, altele țin de povestea comună, europeană, cu care ne identificăm și noi, dar ce e cel mai important este faptul că putem spune, la finalul zilei, că fiind în Germania ne simțim ca acasă, ne simțim într-o familie și sărbătorile au același farmec pentru toți.