107.000. Acesta este numărul elevilor a căror activitate în cadrul proiectelor Erasmus+ a fost afectată de imfamul virus care a distrus paradigma vieții noastre în ultimii doi ani. Acesta este numărul elevilor a căror șansă de a se dezvolta atât din punct de vedere intelectual cât și social a fost răpită. Acesta este numărul de potențiale relații interumane care se puteau forma în urma proiectelor Erasmus+ dar care, din păcate, nu au avut această șansă. Acesta este numărul oportunităților distruse. Din fericire, proiectele Erasmus+ au renăscut din cenușă și începem să recuperăm timpul și experiențele pierdute. Proiectele Erasmus+ sunt un instrument infailibil pe care îl putem folosi pentru o dezvoltare cât mai rapidă, eficientă și armonioasă.

Povestea mea Erasmus+ are la origine o dorința arzătoare pentru evoluție, atât din punct de vedere social cât și cultural. Voiam mai mult! La momentul respectiv, concepția mea asupra unui astfel de proiect nu era foarte bine definită. Povestirile pe care colegii mai mari le împărtășeau erau greu de crezut. Cum este posibil ca o simplă mobilitate să aibă un astfel de impact asupra unei persoane? Această este întrebarea la care proiectul Erasmus+ “YoungstEUrs” mi-a adus un răspuns. Scopul principal al proiectul este studiul și înțelegerea mediului economic din țările partenere și dezvoltarea de competențe atât sociale cât și digitale prin organizarea de activități ce au ca scop cercetarea pe teren a unor puncte de interes economic din Manchester. Pe tot parcursul proiectului doamnele profesor ce ne-au îndrumat au fost de foarte mare ajutor întrucât procesul pentru o astfel de mobilitate este unul complex. Încă din perioada etapei de selecție până la reîntoarcerea în țară, sprijinul și încrederea doamnelor profesor au fost constante.

Călătoria incepe cu pregătirea bagajelor și documentelor necesare plecării. RESPONSABILITATE. Aceasta este prima calitate pe care a trebuit să o dobândesc pe parcursul acestui proiect. În mod normal, când plecăm de acasă, părinții noștri au grijă ca lucrurile să meargă așa cum trebuie.  “Ți-ai luat pașaportul?” “ Ai telefonul la tine?” “Ai toate documentele?”. Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care le auzim atunci când călătorim cu părinții. Acum, aceste întrebări nu au existat. Ne-am descuracat pe cont propriu și nu au existat probleme în ceea ce privește organizarea și desfășurarea călătoriei. ADAPTABILITATE. Adaptabilitatea reprezintă abilitatea noastră de a face față și de a ne revanşa cu o lovitură atunci când lucrurile nu merg conform planului. Persoanele cu o atitudine adaptabilă nu se vor plânge de eșecuri, ei recunosc situația, învaţă din greșeli și apoi continuă mai departe. Activitățile proiectului au fost special organizate pentru a dezvolta această caracteristică. Spre exemplu, prima activitate pe care am făcut-o, un “Ice-breaker”, a constat în asamblarea unui turn din scobitori și bezele. Organizați în echipe, fiecare membru fiind de o naționalitate diferită, am venit cu idei inovative pentru construirea acestui turn. Cu ajutorul adaptabilității, ne-am folosit și de alte materiale pe care le aveam la dispoziție, precum cutia în care au fost scobitorile și bezelele și am reușit să ducem provocarea la bun sfârșit chiar dacă la început credeam că este imposibil. COMUNICARE. După cum știți, o persoană ca ființă socială este inerentă comunicării. Fără aceasta din urmă, nu poate avea loc nicio interacțiune cu alți membri ai societății. Astfel, comunicarea este un anumit proces în care are loc interacțiunea interpersonală. Acest proces este determinat de nevoile subiecților care interacționează și are ca scop satisfacerea acestor nevoi. Scopul ce a stat la baza proiectului, în mod natural, a cerut un nivel de comunicare foarte ridicat întrucât am vizitat centre comerciale precum “Arndale Shopping Centre”, “Bury Market”, și “Trafford Centre”, unde am observat îndeaproape modul în care se face comerțul în Manchester. La finalul proiectului, am fost organizați în grupele pe care le-am avut și la “Ice-breaker” și am făcut o prezentare PowerPoint pe care, ulterior, am prezentat-o în fațâ tuturor. Prezentarea grupei mele a câștigat premiul pentru cea mai bună prezentare, atât din punct de vedere estetic cât și modul de transmitere a mesajului prezentării. În ciuda inițialei bariere lingvistice pe care am întâmpinat-o, cele mai importante rezultate provenite din proiectul “YoungstEUrs” sunt conexiunile legate între cei care, inițial erau doar alți participanți Erasmus+ dar acum sunt prieteni.

Participarea în cadrul proiectului Erasmus+ “YungstEUrs” mi-a deschis orizonturile și mi-a prezentat oportunități pe care nu le credeam posibile anterior. Calitățile și abilitățile dobândite în acest proiect precum: un grad de comunicare ridicat, adaptabilitate în situații ce sunt înafara zonei mele de confort și, nu în ultimul rând, responsabilitate sunt indispensabile pentru cineva care își dorește un viitor cu adevarat impresionant. Povestea mea Erasmus+ este un vis devenit realitate!