Nr. 2836/ 30.09.2024

ANUNȚ SELECȚIE ELEVI în cadrul Programului ERASMUS+1, Acțiunea Cheie 1, PROIECT DE ACREDITARE – EDUCAȚIE ȘCOLARĂ (AES – an 3), Cod acreditare: 2020-1-RO01-KA120-SCH-095573/ Contract nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000202632

Colegiul Economic Ion Ghica, Târgoviște anunță concurs de selecție a 27 elevi în cadrul Programului ERASMUS+1, Acțiunea Cheie 1 – EDUCAȚIE ȘCOLARĂ (Contract nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000202632)

Obiective specifice pentru anul 2024-2025 (derivate din obiectivele planului de dezvoltare europeană ce a stat la baza obținerii acreditării:

Obiectiv 1: Dezvoltarea unor competențe sociale și de comunicare într-o limbă străină pentru un număr de 27 elevi care vor participa la mobilitate în țări cu o experiență bogată în domeniul incluziunii.

Obiectiv 2: Dezvoltarea competențelor de planificare, organizare și diseminare a schimburilor de elevi pentru 6 profesori însoțitori, în vederea valorizării activităților de mobilitate în cadrul proiectelor Erasmus și creșterea gradului de internaționalizare a instituției, prin transferul de experiență și de know-how de la experți din alte state.

  • FLUX 1 9 elevi + 2 profesori însoțitori – Italia, Viterbo (perioada urmează a fi stabilită ulterior)
  • FLUX 2 – 9 elevi + 2 profesori însoțitori – Turcia, Ankara (perioada urmează a fi stabilită ulterior)
  • FLUX 3 – 9 elevi + 2 profesori însoțitori – Locația și perioada urmează a fi stabilite în perioada următoare

Cei 27 elevi vor participa la activități educative și culturale, care vor fi proiectate pentru a stimula interacțiunea cu elevii și cadrele didactice din școlile gazdă. Cei 27 elevi vor fi însoțiți de 6 cadre didactice care vor fi nominalizate de către coordonatorul de proiect în baza experienței pe care acestea o au în mobilități cu elevi și a nivelului de comunicare în limba engleză. Cadrele didactice însoțitoare vor avea responsabilitate de a sprijini elevii în activitățile de diseminare, la revenirea în țară.

Finanțarea elevilor și a profesorilor însoțitori se face integral, prin acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și subzistență, activități la instituția gazdă.

La întoarcerea din mobilitate elevii au obligația de a:

  • desfășura activități de diseminare cu colegii lor
  • pe baza informațiilor, a fotografiilor și a datelor colectate pe parcursul mobilității vor realiza un scurt video de promovare a experiențelor Erasmus+ care va fi distribuit pe site-ul școlii și pe rețelele de socializare afiliate.
  • vor realiza un nou număr al revistei interculturale – The world out there, prin realizarea unor testimoniale pe următoarele teme: 
  • 1. what to say; 
  • 2. What to see; 
  • 3. How to feel comfortable; 
  • 4. What to drink; 
  • 5.What to eat; 
  • 6. Social behaviour; 
  • 7. How we see ourselves; 
  • 8. How the others see us.

Rezultate: Creșterea gradului de participare a elevilor la activitățile școlare și extrașcolare, o îmbunătățire a performanțelor școlare a elevilor participanți la mobilitate (evaluare inițială și finală având drept criterii – nr. absențe, media generală la finalul anului școlar, nr. activități extrașcolare la care elevul a participat s.a.). 

Selecţia participanţilor la mobilităţi din cadrul proiectului se realizează în conformitate contractul semnat cu ANPCDEFP nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000202632 şi a aplicaţiei pentru acreditare aprobate. 

Pentru selectarea elevilor din grupul țintă, indiferent de clasă/calificare, se vor avea în vedere următoarele: 

ETAPA 1 – ELIMINATORIE – presupune îndeplinirea condițiilor de eligibilitate:

  • Depunerea la termen a dosarului de candidatură – 10.10.2024, ora 12:00 și îndeplinirea aspectelor formale legate de acesta (vezi mai jos).
  • Calitatea de elev al Colegiului Economic Ion Ghica, Târgoviște dovedită prin adeverință de elev 
  • Comportament școlar adecvat – Media la purtare 10 
  • Media anului școlar precedent – Minim 8,50 (sunt acceptate cazuri de elevi care au media mai mică de 8.50 doar excepțional, dacă acestea sunt justificate corespunzător în scrisoarea de motivare, de către profesorul ce îl recomandă)
  • Recomandare oferită de un profesor din școală, care să prezinte, în mod personalizat, motivele pentru care elevul ar trebui selectat (în conformitate cu obiectivele proiectului și calitățile individuale ale elevului).

Aspecte formale legate de Dosarul de candidatură: 

  1. Pagină introductivă – Titlul proiectului, Numele și prenumele elevului, clasa. 
  2. Adeverință elev, cu media la purtare și media generală pentru anul școlar 2023-2024 (sau copie foaie matricolă, dacă este vorba de un elev de clasa a 9-a).
  3. Copie CI 
  4. Cerere de înscriere (ANEXA 1) 
  5. Acord de participare (ANEXA 2) 
  6. Scrisoare de intenție, datată și semnată. 

Scrisoarea de motivație se redactează la calculator, Times Roman 12, distanțare 1,15 rând, justify, nu mai mare de o pagină. Se va evidenția modul în care mobilitatea va contribui la dezvoltarea personală a elevului, rezultatele concrete pe care speră să le obțină în urma mobilității. 

  1. CV Europass – model https://europa.eu/europass/en/create-europass-cv, datat și semnat pe fiecare pagină. 
  2. Anexe CV – Copii după documentele care atestă activitatea specifică, relevante pentru mobilitate.
  3. Recomandare oferită de un profesor din școală, care să prezinte, în mod personalizat, motivele pentru care elevul ar trebui selectat (în conformitate cu obiectivele proiectului și calitățile individuale ale elevului).
  4. Dovezi privind încadrarea elevului într-una din categoriile vulnerabile, dacă este cazul – beneficiar bursă BANI de liceu, părinți plecați în străinătate, familii monoparentale, plasament, CES, etnie, etc. 

Toate documentele se depun în format electronic, scanate, într-un singur document (format PDF, 10MB), în ordinea precizată, în formularul dedicat fiecărui flux în parte:  NU SUNT ADMISE DOSARE ÎN FORMAT FIZIC!!!! 

FLUX 1https://forms.gle/fwy51FDbZ5RRWvpP8

FLUX 2https://forms.gle/41YXSAJKhyipehXz5

FLUX 3https://forms.gle/ftyDjmF8b6ZR3QcS6

NOTA 1: PENTRU ÎNCĂRCAREA DOSARULUI DE CANDIDATURĂ TREBUIE SĂ VĂ ÎNREGISTRAȚI CU O ADRESĂ GMAIL.COM

NOTA 2: În termen de 24 de ore de la momentul înregistrării și încărcării documentelor pe linkul dedicat fiecărei categorii de grup țintă veți primi pe emailul cu care v-ați înregistrat un COD – care va fi folosit pentru identificarea dvs. în listele de rezultate (în cf. cu cerințele GDPR). Dacă în acest interval nu ați primit codul respectiv, vă rugăm să transmiteți un mesaj de informare pe zoeradulescu@gmail.com

ETAPA I nu se contestă! 

Rezultatele primei etape vor fi publicate pe site-ul școlii în data de 14.10.2024 (ora 19.00) 

Candidații admiși la Etapa 1 vor participa la Etapa a 2-a 

ETAPA A II-A – Verificarea competențelor de comunicare în limba engleză

Elevii selectați în prima etapă vor transmite în termen de 2 zile (16.10.2023, ora 19.00) un pitch/video de prezentare, în limba engleză, nu mai lung de 1 minut, în care să susțină motivele pentru care ar trebui selectat, la o adresă care va fi anunțată o dată cu rezultatele primei etape. 

Prezentarea va avea în vedere următoarele aspecte: 

  • fluență
  • originalitate
  • interes pentru dezvoltarea personală

Rezultatele celei de-a doua etape vor fi publicate pe site-ul școlii în data de 18.10.2024 (ora 19.00) 

Lista va cuprinde punctajul pe fiecare criteriu si punctaj total. Elevii au la dispoziție 24 de ore, de la momentul publicării rezultatelor, să conteste punctajul. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 21.10.2024, ora 12.00. Lista finală va cuprinde elevii selectați și rezerve.

ANEXA 1  – descărcați Anexa în calculatorul dumneavoastră la această adresă           

Cerere de înscriere 

ELEVI

Subsemnatul/a, ________________________________________________________ legitimat/ă prin CI, seria ___, nr. ____________, CNP ________________ , elev 

în clasa a ……, la Colegiul Economic ”Ion Ghica„ din Târgoviște, vă rog să-mi aprobați înscrierea la concursul de selecție a elevilor ce vor participa la mobilități în cadrul proiectului de ACREDITARE – EDUCAȚIE ȘCOLARĂ (2024-1-RO01-KA121-SCH-000202632).

Datele mele de contact sunt: telefon mobil _________________________, e-mail _____________________ .

În ce mă privește, menționez că: 

  • în anii anteriori am mai participat/ nu am mai participat la mobilități în cadrul proiectelor Erasmus+
  • am mai călătorit / nu am mai călătorit în străinătate
  • media generală a anului școlar anterior a fost______
  • media la purtare a anului școlar anterior a fost_____
  • în anul școlar anterior am beneficiat/nu am beneficiat de bursă de studiu/ bursă de merit/ bursă socială / altă bursă și am avut un număr total de_____absențe, dintre care___absențe nemotivate. 
  • în ce privește situația familială, mă încadrez la criteriul/criteriile:
    • Familie în care unul sau ambii părinți sunt șomeri/ 
    • Familie cu peste 3 copii/ 
    • Familie MONOPARENTALĂ/ 
    • Părinți plecați în străinătate/ 
    • Plasament
    • Sunt mamă adolescentă
    • Am fost de multe ori discriminat (pe motiv de RELIGIE, SEX, ETNIE ROMA etc.)
    • N/A – nu se aplică

Declar ca am luat cunoștință de prevederile legale în vigoare europene și din România și informațiile prevăzute în Ghidul programului Erasmus +, Apelul național la propuneri de proiecte Erasmus+ 2021, disponibil pe www.erasmusplus.ro și de obligația pe care o am de a respecta contractul încheiat între mine și Colegiul Economic „Ion Ghica” (ca parte a contractului dintre Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și Colegiul Economic ”Ion Ghica„) și sunt de acord cu toate acestea. 

Subsemnatul,__________________________________________________, declar că informațiile furnizate în dosarul de candidatură sunt complete și corecte în fiecare detaliu.

Data:                                                       

Nume și prenume elev:_______________________________ Semnătura ______________ 

ANEXA 2  – descărcați Anexa în calculatorul dumneavoastră la această adresă 

ACORD privind participarea

Subsemnatul/a__________________________________________________părinte/tutore al elevului/elevei_______________________________________________________________________________________________________________, clasa a __________________ 

potențial participant în proiectul de Acreditare Educație Școlară (2024-1-RO01-KA121-SCH-000202632), declar că am luat la cunoştinţă despre beneficiile proiectului, îndatoririle fiului/fiicei meu/mele pe parcursul proiectului și criteriile de selecție pentru mobilităţi. 

Am luat la cunoștință că pe parcursul derulării proiectului se vor face fotografii și înregistrări video. Prin prezentul acord autorizez echipa proiectului să folosească în spațiul public fotografii/video cu fiul/fiica mea din cadrul activităților legate de proiect. 

Data ________________________ 

Nume și prenume părinte/tutore:_____________________________ Semnătura ______________